TOAMNA DE AUR CU MIROS DE GUTUI!

 

Sarbatoarea "Tomana de Aur" in imagini.(foto: Mihai Pantilei)

O toamnă „de aur” s-a putut admira recent la Nisporeni. Tabloul a fost întregit de o mulţime de atribute, precum: frunze de toate culorile, fructe şi legume atent selectate, bucate tradiţionale, muzică autentică, costume naţionale, covoare, prosoape, obiecte de artizanat si garduri de nuiele. Oamenii prezenti la sarbatoare s-au arătat mulțumiți de eveniment si i-au îndemnat pe nisporeneni să aprecieze în continuare tradiţiile lăsate moştenire de predecesori.

"Aici la Nisporeni este o atmosferă frumoasă, o zi frumoasă unde putem să sărbătorim Toamna de Aur la înălţime,  fiecare comună  este reprezentată de oameni gospodari,  de ceia ce ii caracterizează şi-i reprezintă,  este o zi frumoasă, o  atmosferă plăcută  şi noi ii mulţumim lui dumnezeu pentru  recolta şi roadele  pe care ni lea dat anul acesta şi sperăm că şi la anul  va fi la fel de bine sau cel puţin nu va fi mai rău."  a mentionat Iurii CĂRBUNE,  locuitor  al or. Nisporeni

"Începutul sărbătorii, atmosfera e plăcută, avem aicea muzicanţi, dansatori şi desigur  avem şi lucrări de artă plastică, elevii  şcolii noastre s-au prezentat cu un număr impunător aş spune de lucrări  legate de acest anotimp frumos  cum ar fi toamna." a mantionat Mihai BORTĂ, locuitor or.  Nisporeni

Mesele au fost pline de bucate alese, iar muzica bună a dat tonul petrecerii. A fost organizat şi un concert, iar autorităţile au pregătit surprize vizitatorilor.

"Ne aflăm cu toţi aicea la o sărbătoare foarte mare, este o atmosferă foarte plăcută, ne bucurăm de roada care s-a făcut anul acesta,  e mai puţină faţă de ceilalţi ani  dar este foarte bine şi sperăm la mai multă roadă la anul." a mentionat Andrei CHIŞCO,  agricultor din satul Zbeoaia.

 Au fost organizate diverse concursuri, precum şi vizite  la pavilioanele celor 22 de primării care au adus de acasă ceea ce au considerat ei ca fiind reprezentativ. Locurile  1, 2 şi 3 pentru amenajarea pavilioanelor şi standurilor expoziţionale au fost distribuite între primăriile: Nisporeni, Zberoaia si  Vanatori. Aceştea au fost menţionaţi cu diplome de merit şi premii băneşti.

Primăria oraşului Nisporeni s-a prezentat la sărbătoare cu "Casa mare" improvizată şi toate darurile toamnei. Casa mare e încăperea cea mai spațioasă, frumoasă și îngrijită din casa unui ţăran moldovean. Cunoscută sub acest nume încă din a II jumătate a sec. XIX., casa mare e o concentrare a capodoperelor create de talentul meşteriţelor iscusite, a bunicilor, străbunicilor și mamelor noastre. În ea se păstrau covoare, prosoape, horboţele, croşetări, broderii ce te fac să te minunezi de iscusinţa  lor.

"Casa mare", pavilionul primariei orasului Nisporeni.(foto: Mihai Pantilei)

"Astăzi avem o sarbătoare frumoasă  care are loc  în oraşul Nisporeni, este vorba despre Toamna de Aur, o sărbătoare care vine să ne unească pe toţi, toţi agricultoriI la un loc, să-şi arate măiestria şi frumuseţea. Eu sper ca  casa amenajată de către primăria oraşului Nisporeni să vă placă, să vă impresioneze,   şi ca într-un final să fie apreciată de membrii juriului. '' a mentionat Grigore ROBU, primarul orasul Nisporeni.

"Noi astăzi prezentăm  vinurile care sunt la fabrica de vin  din comuna Brătuleni şi coneac.  Prezentăm de la noi din comună,  este o stînă mare de oi care a luat primul loc pe raion şi prezentăm Toamna  de Aur  cum o avem şi noi,   secita este, vine,  dar noi intotdeuna am strîns roade care  am putut la ziua de azi." a mentionat Nicolaie CERCHEJA,  primarul  com. Brătuleni

''Dacă uneori zicem că suntem săraci  cu  material în schimb suntem bogaţi cu sufletul,  avem  oameni care iubesc frumosul care stiu să preţuiască bunătatea, stiu să facă sărbătoare din orice mărunţiş  şi va-ţi convins  de aceasta  chiar şi astăzi.'' a mentionat Dinu GUŢUŢUI, primarul s. Zberoaia.

Dinu GUŢUŢUI,  primarul s. Zberoaia. (foto: Mihai Pantilei)

Autoritățile locale au cheltuit pentru sărbătoare 38 mii de lei, bani ce au mers la premii, diplome și mențiuni. Oamenii din Nisporeni spun ca astfel de sarbatori sunt necesare.

- Este o sărbătoare frumoasă în care  copiii îşi arată ingeniozitatea lor faţă de bogăţiile toamnei  făcînd  diferite obiecte frumoase din legume si fructele pe care le aduce toamna.

Reporter: E bine  să se organizeze astfel de sărbători  sau ar fi mai bine  ca banii care se cheltuiesc pe organizarea acestor sărbători să fie direcţonaţi în altă parte ?

- De ce nu ar fi bine să se organizeze, eu cred că ar fi bine, oricum ar trebui să se ajungă  bani şi să se direcţioneze în alte părţi, după tot bugetul.

- Este bine fiindă la noi în ţară chiar în Nisporeni  dacă să vorbim,  se organizează foarte puţine sărbători de acest gen  iar asta ar  duce la o lipsă a cunoaşterei tradiţiilor, copii noştri rămîn, se intimideaza nu pot să-şi arăte ceia ce pot ei să ceeze.

 Sărbătoarea a culminat cu o horă de sărbătoare în care s-au încins toţi cei setoşi de voie bună.

 Festivalul "Toamna de aur" se află la cea de-a zecea ediţie.

 

Un reportaj realizat de Tatiana Pantilei  în cadrul proiectului MOLDOVA+ (imagine: Stefan Siscanu, montaj:Mihai Pantilei)

 

02.11.2015